Vă prezentăm mai jos două puncte de vedere diametral opuse asupra substanţei toxice INITIUM, pentru care în România s-au dat aprobările necesare folosirii în agricultură la culturile de struguri, cartofi, castraveţi, roşii şi ceapă.
Din câte ţări sunt pe planetă, doar România se grăbeşte să folosească o substanţă nouă, foarte toxică, pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi, ceapă, cât şi pentru plantaţiile de viţă de vie. Aceasta, numită INITIUM, sporeşte până la 65% riscul de cancer de colon. BASF, un consorţiu german de produse chimice, a dezvăluit că România este prima ţară din întreaga lume care a autorizat produsul său Initium. Compania susţine că „produsul fungicid va ajuta viticultorii să treacă mai repede la o producţie de înaltă calitate“. Dacă înaltă calitate înseamnă otrăvirea populaţiei, atunci afirmaţia este adevărată...
De asemenea, purtătorul de cuvânt al companiei a afirmat că în afară de produsul Initium pentru struguri, care va fi disponibil în România începând din 2010, sub numele de Enervin, s-a acordat de asemenea autorizaţie pentru Zampro, un produs Initium pe bază de fungicid pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Adică exact legumele de bază în alimentaţie... Compania pretinde că „ambele produse au fost testate pe larg în teren şi au demonstrat selectivitate ridicată şi eficacitate împotriva unor dăunători“. Sperăm că nu se referă la ceva „dăunători umani“ despre care Noua Ordine Mondială consideră că suprapopulează planeta!
Roland Ringel, şef Proiectului de Dezvoltare al Global Initium, a declarat cu un cinism incredibil: „Din cauza profilului foarte favorabil de mediu al Initium, produsele au fost autorizate într-un timp record de patru ani. Şi, de fapt, produsele Initium au nu numai un grad ridicat de compatibilitate cu mediul, dar ele sunt, de asemenea, foarte uşor de utilizat - se dizolvă rapid şi în apă, economisind astfel timp.“
Până nu de mult, doar unii savanţi nebuni americani din domeniul biotehnologiei prezentau organismele modificate genetic drept singura soluţie, chipurile, ecologică şi profitabilă pentru criza globală de alimente. Săptămâna aceasta, adunarea profitorilor răuvoitori şi-a găsit un nou susţinător în persoana premierului britanic Gordon Brown. Acesta a trimis o scrisoare omologului său japonez, preşedintele grupului celor mai bogate ţări industrializate, secretarului general al ONU şi reprezentanţilor FMI şi ai Băncii Mondiale, prin care le propunea acestora un plan internaţional pentru rezolvarea crizei, care să includă şi reconsiderarea cultivării de OMG. În nota de fundamentare, înaltul oficial britanic punea creşterea numărului celor care nu-si pot asigura hrana zilnică pe seama reducerii sistematice a suprafeţelor de teren cultivate cu grâu şi porumb în detrimentul celor destinate plantelor folosite la obţinerea biocombustibililor. Astfel, singura soluţie viabilă întrevăzută de Brown pentru combaterea foametei la nivel global este reconsiderarea culturilor transgenice, prin dezvoltarea unor varietăţi de cereale care să reziste la secetă.
Dr. George Wald, laureat al Premiului Nobel, Profesor de biologie la Universitatea Harvard a afirmat „Până în prezent, organismele vii au evoluat în ritm foarte lent, formele noi de viaţă având suficient timp să se dezvolte. Acum, o întreagă proteină va fi transportată peste noapte în asocieri genetice complet noi … mersul în aceasta direcţie poate că este ingenios, însă este totodată periculos. Poate genera potenţiale noi boli animale şi vegetale, noi surse de cancer, noi epidemii.“
Au început să apară tot mai multe studii ştiinţifice doveditoare ale impactului dezastruos pe care îl au organismele modificate genetic (OMG) asupra sănătăţii. Cu toate acestea, legislaţia europeană şi americană evoluează, împinsă cu putere de la spate de concernele producătoare de OMG, spre aprobarea acestora ca sigure pentru consum. Deficitul de informare îi face pe cei mai mulţi să fie nepăsători şi complet pasivi la această evoluţie a lucrurilor. Prezentăm, în continuare, câteva aspecte dramatice legate de organismele modificate genetic.
Pagina 1 din 2