de Julius Evola

Cuvântul Tantra este în Occident unul dintre cele mai des folosite cuvinte din tradiţia hindusă. Dar pe cât de mult este folosit, pe atât de puţin este înţeles. Şi din cauza aceastei necunoaşteri a semnificaţiei şi originii sale el a căpătat un sens obscur, uneori chiar peiorativ, fiindu-i asociată pe nedrept semnificaţia de practică sexuală exacerbata şi degradantă.
Nu putem acuza occidentalii pentru neînţelegerea acestui termen atâta timp cât el nu este prea clar înţeles nici măcar în Orient. Doar că ar fi de preferat ca acele noţiuni care nu sunt înţelese să fie mai profund studiate mai ales de către jurnalişti inante de a le folosi atât de des şi în atât de puţină cunostiinta de cauză. Căci răspândirea prin intermediul mijloacelor media a tot felul de interpretări greşite ale unor elemente aparţinând altor culturi duce la formarea unei imagini false în legătură cu acea cultură la nivelul publicului larg.

Să urmărim în continuare să aruncăm o scurtă privire asupra semnificaţiei şi originii Tantra-elor. În primele secole ale erei creştine şi într-un mod mai marcant în jurul veacului al V-lea d. Hr., a avut loc o schimbare deosebită pe teritoriul în care s-a dezvoltat marea civilizaţie indo-ariana. Această schimbare s-a datorat apariţiei, dezvoltării, stabilirii şi răspândirii unei noi orientări spirituale şi religioase desemnată sub numele de tantrism. Acest nou curent a fost caracterizat de trăsături inedite în comparaţie cu concepţiile predominante ale perioadei anterioare. Această orientare a pătruns pretutindeni şi a influenţat în mod considerabil ceea ce în general poartă numele de Hinduism: ea a avut un efect deosebit asupra şcolilor de yoga, asupra speculaţiei post-upanishadice, asupra cultului lui Vishnu şi al lui Shiva. În Buddhism, a dat naştere unui nou curent, numit Vajrayana ("Calea de Diamant" sau "Calea Trăsnetului"). În cele din urmă a fuzionat pe de o parte cu diferite forme de cult popular şi practice magice, iar pe de altă parte cu învăţăturile strict ezoterice şi de iniţiere.
Tantrismul a condus în cele din urmă la o sinteză a tuturor aspectelor principale ale spiritualităţii hinduse, găsindu-şi o expresie particulară şi având propria sa versiune în ceea ce priveşte metafizică istoriei. Termenii Tantra (cuvânt ce semnifică pur şi simplu "tratat" sau "expunere", pentru că derivă de la rădăcina tan, care înseamnă "a se întinde" şi, de asemenea, "a continua", "a dezvolta") şi Agamă (cuvânt ce desemnează alte texte de aceeaşi factura) semnifica "ceea ce a urmat", "ceea ce a coborât". Intenţia a fost propagarea ideii că tantrismul reprezintă o continuare sau o dezvoltare ulterioară a acelor învăţături tradiţionale originale din Vede, care au fost mai târziu expuse sintetic în ceea ce se numesc Brahmana-e, Upanishada-e şi Purana-e. Iată de ce Tantra-ele şi-au revendicat demnitatea de a fi "a cincea Veda", adică o revelaţie ulterioară dincolo de ceea ce se găseşte în cele patru Vede tradiţionale. La aceasta s-a adăugat o referire la doctrina celor patru vârste sau epoci ale omenirii. Se pretinde astfel că, învăţăturile, riturile şi disciplinele care au fost valabile în prima epocă (Krita sau Satya Yuga, echivalentul "vârstei de aur" a lui Hesiod) nu mai sunt potrivite pentru oamenii din epocile următoare, cu atât pentru cei din urmă, "vârsta cea neagră" (Kali Yuga, "Epoca Fierului, "Vârsta Lupului" din Edda). Omenirea acestor ultime epoci poate găsi cunoştinţe, o viziune asupra lumii, ritualuri şi practici adecvate pentru elevarea fiinţelor umane deasupra şi dincolo de condiţia lor gregara, cât şi pentru depăşirea morţii, nu în Vede ori în alte texte strict tradiţionale, ci mai curând în textele numite Tantra şi Agamă. În consecinţă se afirmă că doar practicile tantrice bazate pe noţiunea de shakti (shakti-sadhana) sunt potrivite şi eficiente în epoca contemporană, toate celelalte fiind considerate lipsite de putere, precum un şarpe fără de otravă.
Deşi tantrismul nu respinge înţelepciunea străveche, el este totuşi caracterizat de o reacţie împotriva 1. unui ritualism sec şi stereotip, 2. a simplei speculaţii şi contemplaţii şi 3. a oricărui ascetism unilateral, mortificator, marcat de o pocăinţă martirică. El opune contemplaţiei o cale a acţiunii, a realizării practice şi a experienţei directe. Lozinca sa este practică (sadhana). Aceasta merge pe linia a ceea ce poate fi desemnat ca fiind "calea exerciţiului", asemănătoare doctrinei originare buddhiste a trezirii, având în vedere reacţia sa împotriva brahmanismului degenerat şi dispreţul sau faţă de speculaţiile şi ritualismul fad. Sir J. Woodroffe scria în acest sens în lucrarea Shakti and Shakta: "Virtutea specială a sistemului tantric constă în felul său de a executa Sadhana (practică spirituală). Aceasta nu înseamnă nici simplă veneraţie (upasana), nici rugăciune. Nu este nici lamentare, pocăinţă sau remuşcare în fata Zeităţii. Este Sadhana ce reprezintă uniunea dintre Purusha şi Prakriti; Sadhana ce unifica Principiul Masculin şi Elementul Matern din corp şi urmăreşte să facă atributul non-atributiv... Aceasta Sadhana trebuie realizată prin trezirea forţelor latente din corp... Aceasta nu este simplă "filozofie", simplă încercare de a medita asupra pleavei cuvintelor, ci reprezintă un aspect ce trebuie realizat într-o manieră integral practică. Tantra-ele spun: " începi să practici sub îndrumarea unui Guru competent; dacă nu obţii rezultate favorabile imediat, atunci poţi renunţa liber la această" ".
Analiza ultimei epoci, "vârsta cea neagră" sau Kali Yuga, scoate la lumină două trăsături esenţiale. Prima dintre ele este aceea că omenirea care trăieşte în această perioadă este strict legată de corp şi nu poate face abstracţie de el; astfel, singura cale accesibilă nu este aceea a detaşării pure (ca în buddhismul timpuriu şi în multe tipuri de yoga), ci mai curând cea a cunoaşterii, a trezirii şi a controlării energiilor secrete din corp. A doua caracteristică este aceea a disoluţiei specifice acestei epoci. În această ultimă epocă, forţele elementare, înfruntarea şi asimilarea acestor forţe, asumarea riscului de a "călări tigrul" (această expresie chinezească descrie poate cel mai bine această situaţie) sau de a "transforma otrava în nectar" (conform unei expresii tantrice consecrate) sunt caracteristicile specifice. De aici au apărut ritualurile şi practicile speciale a ceea ce poartă numele de Tantra Mâinii Stângi sau Calea Mâinii Stângi (Vama-marga).
Se spune că având în vedere situaţia din Kali Yuga, învăţăturile care anterior erau ţinute secrete pot fi acum revelate în mod gradat, deşi concomitant este exprimat şi un avertisment important în privinţa pericolului pe care ele îl pot reprezenta pentru cei neiniţiaţi.
În tantrism, trecerea de la idealul "eliberării" la cel al "libertăţii" marchează o schimbare esenţială în idealurile şi etică hinduismului. Este adevărat că idealul de jivanmukta (eliberat în viaţă) era cunoscut chiar dinainte. Aceast termen înseamnă "cel ce este eliberat", adică cel care a atins starea necondiţionată, sahaja, în viaţă fiind, în chiar corpul său fizic.
Cu toate acestea, tantrismul specifică: condiţia existenţială a omenirii din această perioadă se raportează la transcenderea antitezei dintre bucuriile lumii şi asceza sau yoga, ce reprezintă acea disciplină spirituală având ca scop eliberarea ființei umane de suferinţă şi ignoranță. "În celelalte şcoli una o exclude pe cealaltă, dar pe calea pe care noi o urmăm ele se întâlnesc" (Kularnava-Tantra, 1:23).