Câteva informaţii despre un remediu multimilenar, mai puţin cunoscut astăzi, dar care rămâne la fel de eficient şi de util ca întotdeauna: argila. Mulţi ştiu cum arată, dar mai puţini ajung vreodată să afle că argila este, în realitate, un remediu natural foarte puternic, cunoscut din timpuri imemoriale.

Astfel, Dioscoride îi atribuia puteri extraordinare, Pliniu cel Bătrân, Galen (vezi imaginea de mai jos) sau Avicenna o laudă în toate scrierile lor.

Ludovic al XIV lea, supranumit Regele Soare, consuma argilă, singurul remediu capabil să înlăture neplăcerile provocate de hemoroizii dureroşi şi de fisurile anale de care suferea, poate şi din cauza unei pofte de mâncare nemăsurate.

Dar şi mai aproape de vremurile noastre au existat specialişti care au susţinut şi au oferit probe că argila este un remediu terapeutic de excepţie. Profesorul Strumpf, de la Universitatea din Berlin, prescria, în 1903, bolnavilor de holeră asiatică, argilă. În timpul Primului Război Mondial, în muştarul destinat unor regimente franceze s-a adăugat şi puţină argilă. Rezultatul? Spre deosebire de celelalte unităţi, soldaţii acestor regimente nu s-au îmbolnăvit de dizenterie. Şi trupele ruseşti luau cu regularitate argilă pe cale orală. În Africa, în America de Sud, în India sau România există unele sate în care argila este un remediu la ordinea zilei.

Cura naturistă Kneipp utilizează în mod curent un amestec de argilă şi de oţet de vin pentru cataplasme şi împachetări.

Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină şi Fiziologie, vestitul medic Alexis Carrel (vezi imaginea de mai jos), vorbea adeseori despre inteligenţa naturii. Ei bine, nu râdeţi, pentru că argila este, în mod sigur, dotată cu această calitate, dar se pare că acest tip de inteligenţă nu poate fi explicat şi cuantificat cu ajutorul conceptelor medicale actuale.

Astăzi ştim că argila conţine minerale şi oligoelemente în cantităţi apreciabile.

De pildă, un buletin de analiză chimică a argilei verzi evidenţiază:

- siliciu, 49,10%

- alumină; 14,61%

- sescvioxid de fier, 5,65%

- magneziu (oxid de magneziu), 4,24%

- acizi alcalini, 3,08%

- anhidridă titanică, 0,75%

- apă, 7,40%

 Analizele efectuate, încă din 1928, de P. Laborde, profesor la Facultatea de Farmacie din Strassbourg, au stabilit categoric că argila utilizată în tratamente este sterilă, cu alte cuvinte nu conţine germeni microbieni.

Argila este radioactivă (de la caz la caz, ea are între 0,3 şi 1,25 unităţi Mache).

Ea este, de asemenea, şi un absorbant remarcabil, căci decolorează cu uşurinţă cerneala ori albastrul de metilen şi absoarbe chiar mirosurile urâte, fiind deosebit de eficientă în baie, la WC-uri, în bucătării, la ghenele de gunoi.  Astfel, 5 g de argilă sînt suficiente ca să decoloreze 10 cm³ de soluţie de albastru de metilen de 0,1%.

Puterea ei absorbantă este, se pare, cea care poate explica şi metoda extrem-orientală de conservare a ouălelor. Unii dintre dumneavoastră au auzit, cu siguranţă, despre ouăle clocite, una dintre vestitele specialităţi culinare chineze. Ei bine, nu este, în realitate, vorba despre ouă clocite, ci, pur şi simplu, despre ouă conservate în pământ argilos.

Din aceeaşi putere absorbantă îşi trage seva şi o altă calitate a argilei, aceea de antitoxic. Experienţele de laborator pe animale au dovedit-o din plin. Dacă se dă o cantitate infimă de stricnină unor şoareci, aceştia mor aproape instantaneu. Dar dacă li se dă aceeaşi doză de otravă amestecată cu argilă, şoarecii suportă otrava fără nici o problemă, ca şi cum ar fi mâncat... o delicatesă!

Argila este un decolorant şi un înălbitor de marcă. În spaţiul european, spălătoresele obişnuiau să clătească albiturile în apă argiloasă.

 Asemenea calităţi recomandă argila, cel puţin ca adjuvant, în tratamentul aterosclerozei, al tuberculozei, al îmbătrânirii, al stărilor degenerative multiple, al asteniei, al demineralizării, al stărilor canceroase şi al anemiilor, printre altele…

 Ea este un regenerator fizic deosebit, acţionează ca un puternic remineralizant asupra corpului uman, are capacitatea de a reechilibra metabolismul şi funcţiile organismului, în general, este un agent antitoxic de excepţie. Argila este un foarte bun bactericid, fapt pus în evidenţă în tratamentul a numeroase stări infecţioase: enterite, colite, colibaciloză, afecţiuni pulmonare, parazitoze intestinale.

Spre exemplu, o rană cu puroi, tratată cu argilă, se vindecă văzând cu ochii, cu o viteză de-a dreptul uimitoare, puroiul fiind eliminat, iar ţesutul fiind refăcut.

 CUM POATE FI UTILIZATĂ ARGILA ÎN TRATAMENTUL EXTERN

 SUB FORMĂ DE PASTĂ

Prepararea pastei de argilă este foarte uşoară. Se plasează argila într-un vas de sticlă, de lemn, de porţelan sau de faianţă, dar niciodată într-unul de plastic ori de metal, şi se amestecă precum o cremă, adăugând atâta apă cât să permită obţinerea unei paste foarte moi. Anumiţi specialişti recomandă ca argila să fie, în prealabil, lăsată câteva ore în apă, pentru a se uşura omogenizarea.

 CATAPLASME, COMPRESE, ÎMPACHETĂRI

Cataplasmele se fac groase de 1,5 cm până la 2 cm, întinzându-se astfel încât să acopere în întregime porţiunea cu probleme.

De la caz la caz, atât primele, cât şi ultimele cataplasme se aplică reci, călduţe sau calde.

Cataplasmele reci se folosesc în regiunile inflamate sau în partea inferioară a abdomenului. Ele vor fi schimbate imediat ce se vor încălzi (15-30 minute). Dacă senzaţia de frig devine neplăcută, se înlocuiesc aplicaţiile reci cu unele călduţe.

Cataplasmele călduţe sau calde se aplică direct pe piele, doar la nevoie pe un tifon, în zona hepatică, a rinichilor, a vezicii, peste oase, unde este nevoie.

Există anumite afecţiuni – cele cardiace, contuziile, varicele – care pot solicita, mai mult sau mai puţin, la începutul tratamentului, aplicarea de comprese înaintea cataplasmelor sau împachetărilor.

Pentru comprese, este pregătită o apă argiloasă, subţire (aproape limpede!), în care se înmoaie o bucată de pânză, se stoarce uşor şi se aplică pe piele.

 Fixarea

În funcţie de zona afectată, atât compresele, cât şi cataplasmele trebuie fixate. În general se utilizează o bandă extensibilă Velpeau, un brâu de flanelă, o faşă în T (pentru perineu), un pansament în jurul frunţii (pentru ceafă).

 Durata aplicării procedurilor variază, în funcţie de caz, de la una-trei ore la o noapte întreagă. Dacă apar senzaţii neplăcute (frig, durere), se întrerupe procedura şi se reia după 12-24 de ore. Dacă o cataplasmă se usucă prea repede, trebuie înlocuită cu o alta, preparată pe loc.

 Ritmul de aplicare variază în funcţie de afecţiunea tratată şi de reacţia bolnavului.

În cazul abcesului, al diferitelor supuraţii: cataplasmele se schimbă iniţial din jumătate în jumătate de oră, iar apoi la perioade de o oră; pe măsură ce afecţiunea cedează, ritmul se poate stabiliza la o oră şi jumătate, chiar zi şi noapte (dacă aşa este necesar); în loc de cataplasmă ori împachetare, noaptea se poate pune şi numai o compresă cu apă argiloasă, care va fi schimbată o dată sau de două ori pe noapte.

Regiunile lombare, abdomenul, partea inferioară a pântecelui, regiunea hepatică: deoarece procedurile pot provoca în toate aceste regiuni reacţii mai puternice, este de preferat să se aplice doar o cataplasmă pe zi, pe care o lăsăm să stea între două şi patru ore; există cazuri în care, totuşi, împachetarea poate fi menţinută şi o noapte.

 Numărul procedurilor este strict limitat la una singură o dată. Nu se fac, sub nici un motiv, mai multe aplicaţii simultan. De exemplu, dacă este nevoie de cataplasmă atât în regiunea plămânilor, cât şi în zona inghinală, între ele se va respecta cu stricteţe un interval de două-patru ore.

 Contraindicaţii: în timpul ciclului menstrual nu se vor face nici un fel de proceduri cu argilă.

 Restricţii:

După fiecare aplicare, argila utilizată se aruncă, pentru că a absorbit şi a extras toxinele din organism, fiind, deci, foarte toxică. Pânza, faşă, tifonul care au fost utilizate se fierb şi se pot reutiliza.

 După înlăturarea compresei sau cataplasmei, pielea trebuie curăţată bine, prin spălare cu apă rece sau călduţă.

 Înainte de orice cură externă de argilă, ori concomitent cu ea, trebuie făcut un tratament de dezintoxicare intern, aromaterapeutic, cu suc de lămâie, cu laxative uşoare, recurgând la o alimentaţie sănătoasă, netoxică.

 O dată începută, cura cu argilă nu este întreruptă decât în cazuri excepţionale, ea trebuind urmată, în mod normal, până când se obţin rezultatele dorite. Cura declanşează un ansamblu de procese de purificare succesive - drenaj, revitalizare, iar oprirea acestora în plina lor desfăşurare poate fi nefastă.

 Chiar la începutul curei, se poate observa, ca de altfel în majoritatea aşa-numitelor cure active, o agravare aparentă a afecţiunii pentru a cărei vindecare se face cura (mărirea unui ulcer, a unei plăgi atone, revenirea temporară a durerilor reumatismale, ori înteţirea lor ş.a.). Acesta este un efect normal al vindecării organismului, datorat eliminării toxinelor, care nu trebuie să sperie pe nimeni. Simptomele de amplificare aparentă a afecţiunii se vor estompa treptat, pe măsură ce se derulează tratamentul.

 Se va începe, întotdeauna, prin utilizarea unor straturi mai subţiri de argilă, de aproximativ 0,5 cm şi de mai mică întindere, care vor fi lăsate pe piele maximum două ore. Progresiv, se ajunge la aplicaţii de 2 cm grosime, de întindere mare şi care vor fi lăsate şi o noapte, întreagă. Bineînţeles, numai dacă şi bolnavul suportă!

 PUDRE ŞI PUDRAJE

Argila poate fi folosită pe post de talc, atât la copilul mic cât şi la cei mari sau la adulţi. Fie că este utilizat pe răni, pe rosături, pudrajul cu argilă are acţiune antiseptică şi cicatrizantă. De asemenea, rezultate similare se obţin şi în cazul fisurilor, crăpăturilor, eczemelor, ulcerelor şi al anumitor eriteme.

MĂŞTI DE FRUMUSEŢE

Măştile de întreţinere a tenului existente în comerţ conţin, de multe ori, argilă. Este însă mult mai economic, mai simplu şi mai eficient dacă ne preparăm chiar noi înşine, din argilă şi din pudră, amestecate cu un dizolvant, format din: jumătate suc de castraveţi, de roşii sau de struguri şi jumătate apă. Se face o pastă, care se întinde, într-un strat subţire, pe faţă şi pe gât. Se lasă să stea până se usucă (15-30 de minute, în general). Apoi, se îndepărtează masca, prin spălare cu apă caldă. Procedeul se repetă săptămânal. Masca are deosebită eficienţă în caz de acnee, de erupţii ale feţei, de cuperoză sau riduri.

 CREME

Se amestecă pudră de argilă cu untdelemn de măsline şi rezultă o cremă emolientă, la fel de eficientă ca şi masca de argilă de mai sus.

 SPĂLATURI ŞI INSTILAŢII VAGINALE

La un litru de apă, se pun trei până la patru linguri de supă umplute cu argilă. Apa să fie călduţă. Se recomandă în caz de metrite, colite, rectite, leucoree (poală albă), parazitoze intestinale.

 BĂI DE NĂMOL ARGILOS, PARŢIALE SAU TOTALE

Se prepară un nămol de argilă, atât cât să umple o chiuvetă sau un lighean. Baia poate fi utilizată de mai multe ori, de fiecare dată completând cada cu apa caldă necesară. Băile durează iniţial cinci-zece minute, ajungându-se la 15-20 de minute. Se fac o zi da – o zi nu, sau de două ori pe săptămână, timp de o lună. Dacă este necesar, se pot repeta, după o pauză de trei săptămâni. Ele sunt indicate în special în artrită, afecţiuni reumatismale sau osoase, anemie. Băile parţiale se vor face când suferim de reumatism la mâini sau la picioare. Este foarte bine ca băile cu argilă să fie combinate cu apă sărată cu sare gemă sau de mare.

 CUM ESTE UTILIZATĂ ARGILA ÎN TRATAMENTUL PE CALE INTERNĂ

De foarte mult timp, argila face parte din compoziţia anumitor preparate farmaceutice. Ea este mai uşor de administrat decât multe alte pulberi medicinale, iar indicaţiile ei terapeutice sunt mai variate decât ale multor medicamente.

E foarte important să găsim o argilă cât mai curată, fără impurităţi, fără nisip. La pipăit, aceasta trebuie să fie untoasă, grasă, mătăsoasă. Aveţi grijă să nu fie cumva o argilă arsă! În ceea ce priveşte culoarea, argila este verde, albă, galbenă, roşie... Dacă faceţi câteva testări cu fiecare dintre ele, veţi putea stabili cu uşurinţă care este argila mai activă pentru afecţiunea dumneavoastră. În general, se recomandă argila din regiunea unde locuim.

Doza zilnică obişnuită este de o linguriţă la trei sferturi de pahar cu apă (o jumătate de linguriţă pentru copiii sub 12 ani). Se pare că este mai bine să începeţi prin a bea, timp de patru-cinci zile, doar apă argiloasă. Dar există şi afecţiuni, cum ar fi dizenteria, anemia, tuberculoza, unele maladii gastro-intestinale, pentru care cura trebuie să înceapă, dimpotrivă, direct, masiv, cu două-trei linguriţe de argilă zilnic.

Argila se prepară de cu seara, se lasă cantitatea respectivă în apă, toată noaptea, iar dimineaţa se bea paharul, după ce s-a omogenizat bine fluidul, prin amestecare cu linguriţa. Dar argila poate fi luată şi la culcare, sau cu o jumătate de oră înainte de una din mesele principale.

În caz că apare constipaţia, micşoraţi cantitatea de argilă, măriţi-o pe cea de apă şi beţi întreaga doză în două sau trei reprize, cu o jumătate de oră înainte de a mânca.

Dacă, totuşi, constipaţia persistă, trebuie să întrerupeţi cura de argilă timp de zece până la 15 zile.

Copiilor care nu pot, cu adevărat, să înghită soluţia de argilă, li se pot prepara mici bomboane de argilă cu o infuzie aromatică (muguri de pin, eucalipt, cimbru, mentă). Bomboanele vor fi supte, iar rezultatul obţinut va fi similar.

Dealtfel, în cazul gingivitelor, al stomatitelor, al puroiului alveolar, al anginelor, al răcelilor se recomandă tocmai o asemenea modalitate de-a lua argila: sugerea unor mici bucăţele din ea.

În ceea ce priveşte ritmicitatea curelor, părerile specialiştilor nu diferă mult. Marea lor majoritate indică o cură de atac ce durează trei săptămâni, fără întrerupere, apoi fie zece zile pe lună, fie o săptămână şi două pauză.

Alimentaţia din timpul curelor cu argilă trebuie să fie fără grăsimi în exces, iar regimul hidric trebuie să fie foarte bogat, mai ales între mese. Se vor folosi apa, ceaiurile, citronadele.

În caz de epidemii, apa poate fi sterilizată cu ajutorul argilei, tocmai datorită proprietăţilor ei, expuse mai sus: faptul că e antiseptică, bactericidă şi absorbantă explică fără dubiu capacitatea ei sterilizatoare.

În intestin, argila absoarbe gazele şi toxinele. De aceea, se administrează şi bolnavilor atinşi de boli contagioase. Tratamentul argilos este, în cazul afecţiunilor tubului digestiv, superior multor altora, ca urmare a proprietăţilor sale cicatrizante, purificatoare, reconstructoare (ulcere, cancere, dizenterii, colite, enterite).

Nou-născuţii ce au diaree vor reacţiona benefic la câteva linguriţe de argilă, administrate zilnic. În mod paradoxal, constipaţia poate benefici, din plin, de acelaşi tratament.

Datorită proprietăţilor ei multiple, ingestia de argilă îşi are rostul şi în anemii, limfatisme, furunculoză, deoarece ea curăţă sângele şi întreg organismul, neutralizează toxinele, aducând în mediul intern anumite elemente indispensabile vitalităţii celulelor şi capacităţii lor de apărare împotriva infecţiilor: siliciu, aluminiu, fier, calciu, sodiu, potasiu, magneziu. Argila stimulează, de asemenea, organele şi are o influenţă pozitivă asupra glandelor endocrine, putând să acţioneze, când ca excitantă, când ca moderatoare a activităţii acestora, în funcţie de dereglajele hormonale de care suferiţi.

Celebrul naturist francez Jean Valnet

 - adaptare după Jean Valnet, Tratamentul bolilor prin legume, fructe şi cereale -