Tehnicile psi, secretele regimului Ceausescu

Categoria părinte: Articole
07. 12. 16

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Mihai PituraCât de departe s-a ajuns în vremea lui Ceauşescu la capitolul investigării fenomenelor paranormale, teribilul secret al marilor puteri? Orădeanul Mihai Piţura declară că în armata română din anii ’70, la fel ca şi în America şi Uniunea Sovietică, se investigau tehnici de domeniul „războiului psihologic“.
Interviu cu Mihai Piţura, astăzi un kineto- şi fitoterapeut de excepţie, specialist în „fenomenele psi“, care a făcut parte din arsenalul secret al pregătirilor de „război psihologic“ în timpul regimului Ceauşescu.

Ceauşescu şi războiul psihologic

Jurnalul Naţional: Cum aţi descoperit, domnule doctor, că aveţi calităţile pentru care vă caută acum pacienţii?
Mihai Piţura: Din întâmplare. Eram în 1969, tânăr soldat în unitatea militară din Zalău. Dintr-o joacă imprudentă, s-a produs un accident. Un coleg era culcat, altul a ţinut arma în jos, aşa, la 2 cm, cu un cartuş de manevră şi l-a împuşcat pe celălalt în fesă! Bineînţeles că s-a făcut rană şi a început să curgă sânge. Cel care trăsese cu arma s-a speriat şi a fugit de-acolo. Cum mă aflam lângă rănit, am făcut ce-ar fi făcut oricine: am luat boneta şi am apăsat unde curgea sânge. Comandantul de baterie s-a dus, a chemat maşina şi l-am dus de la poligon în unitate. Vreo trei ore a durat toată povestea. Am însoţit omul la infirmerie şi medicul m-a întrebat când s-a petrecut accidentul.

„De vreo două ceasuri, trei“, zic eu.

„Şi cine a umblat la rană?“

În armată, primul lucru ce-l înveţi o dată cu salutul este să zici întotdeauna „eu nu!“.

„Măi“, zice, „asta-i rană de trei săptămâni.“

„Ăsta e chiar plecat cu pluta“, mi-am zis eu. „Cum trei săptămâni, că atunci când am pus mâna, aveam sânge între degete şi boneta era plină de sânge?!“

Dar rana se cicatrizase deasupra şi doctorul a trebuit să rupă crusta cu penseta ca să cureţe praful de puşcă. Aşa s-a petrecut. Doctorul a raportat la unitate, la comandant şi m-au trimis la infirmerie. Am stat acolo 6 luni, cele mai fericite din viaţa mea. Mâncare, somn şi... nu trebuia să fac nimic. Aducea soldaţi bolnavi şi-mi spunea „pune mâna aici!“. El nota şi eu râdeam în sinea mea de el.

Terapii speciale
Cum se numea acest medic militar?
Maiorul Duma.

„Ehe, domnule, eşti un ţăcănit!“, mă gândeam eu în sinea mea.

M-am trezit într-o zi că-mi dau ţinută nouă şi mă trimit la Spitalul Militar din Bucureşti. Vorbisem cu şeful meu, colonelul Manea, comandantul regimentului.

„Tovarăşe colonel, am zis, nu vă luaţi după toţi nebunii, ca după aia să avem necazuri!“

„Tu te duci şi raportezi acolo, spui care-i treaba. La revedere!“, mi-a tăiat-o el.

Nu ştiaţi nimic, nu vi s-a spus despre cercetările asupra paranormalului din armatele marilor puteri?
Nu, de unde să ştiu?! Singura dovadă ce-o aveam că într-adevăr e ceva cu mine, au fost impregnările unor figuri geometrice pe suportul de hârtie a căror formă o schiţasem deasupra, fără să ating hârtia. Asta am putut să văd în laborator. Se imprimase energia! De acolo s-a schimbat viaţa mea! Erau mai mulţi medici de diverse specialităţi. Ce-mi spuneau ei, aia făceam, bineînţeles. Aveam 20 de pacienţi de care mă ocupam, dar nu ştiam ce se dorea de la mine. Acolo am simţit că e ceva deosebit cu mine, de puteam „să cunosc“ culorile din halo-ul auric al cuiva.

Nu este tema noastră această capacitate de diagnoză. Dar din mărturisirile pacienţilor dvs. de acum – unii cu calificare de psihologi! – reiese că mâna „ghiceşte“ suferinţa şi alină... Ce simţiţi?
Când intră cineva, „văd“ halo-ul lui energetic! Acesta se poate vedea, de altfel, şi în condiţii de laborator. Culorile lui, aşa cum le "văd" eu, diferă în raport cu disfuncţia energetică de care suferă omul. Am învăţat în spital din observaţiile asupra bolnavilor la care eram trimis, de ce persistă o anume culoare şi cărei suferinţe corespunde. Am învăţat să deosebesc disfuncţiile organice când trec cu mâna şi simt variaţiile calorice! Un fel de radar energetic.

Ca fântânarii de demult care descopereau izvoare!? Portocaliul ce indică, bunăoară?
Portocaliul, în general, indică sistemul osos deficitar. Ei, dar sistemul osos este mare. Când un om e bolnav, atunci culorile sunt delimitate. Iar când apare indigoul, este un cancer terminal unde pot să ştiu
cu ora cât mai e de trăit!

Sistemul acesta de decodare este general valabil sau vă aparţine?
Poate că este codul meu personal. Suntem diferiţi unul de altul, însă când eu văd o anume culoare şi o anume intensitate, ştiu ce se petrece.

La Spitalul Militar înţeleg că această capacitate era confruntată cu diagnosticul medicilor de specialitate. V-au şi angajat în armată?
Sigur. La batalionul chimic. Am rămas tot civil în armată, dar pe statul de plată eram ofiţer. Nu mi s-a dat uniformă, eram îmbrăcat ca orice cadru medical militar. Ceea ce am învăţat acolo au fost frânturi. Am început cu fitoterapie, cu tratament prin plante. Ca să mă desluşesc pe mine, mi-a trebuit mai mult timp. Pot să afirm însă cu certitudine că diagnosticul meu este exact. Nu pentru că sunt foarte deştept, ci pentru că am putut să desluşesc culorile care semnifică un anume gen de boală, de suferinţă. Am fost trimis la Facultatea de Medicină, după care m-am axat pe fitoterapie. Kineto-, fitoterapie combinate, ştiţi, panaceul universal. Fac ceea ce se numeşte masaj energetic.

Câţi eraţi în felul acesta în armată?
Eram şapte-opt în Spitalul Militar. Selectaţi la fel ca mine. Ştiu asta de la ei. Am fost relativ izolaţi, dar am avut tot ce ne trebuie. Asupra misiunilor pe care le aveai, ca oriunde în armată, semnai angajament. N-aveai voie să povesteşti nici cine-i bolnav, nici cine-i internat, nici cu ce boli, nici ce faci. Pacienţii erau ofiţeri superiori, erau generali, dar şi soldaţi. Comunicarea mea cu pacientul era însă nulă şi numai în prezenţa medicului... Nu ţineam evidenţa evoluţiei bolii, n-aveai voie să întrebi, să discuţi. Tu trebuia să îţi faci treaba ta. Cum aţi aduce un aparat...

Dar despre experimentele care se făceau în URSS la Institutul de Parapsihologie de la Moscova vă povestea cineva?
Da, aveam un maior Tomescu. El ne-a explicat cum a apărut acest fenomen al telepatiei de care se ocupa. Îmi amintesc că spunea că avem posibilitatea să comunicăm mai bine fără telefon decât cu telefon.

Spionaj la Moscova
În anii aceia credibilitatea la nivel înalt în parapsihologie ajunsese atât de departe, încât până şi Brejnev era tratat de vindecătoarea Djuna...
Am văzut-o şi eu pe Djuna. Am fost trimis la Moscova, sub acoperire de spectator la Olimpiadă. Misiunea mea ar fi fost să intru la ea în calitate de pacient, să văd cum lucrează şi ce capacitate are.

S-o evaluaţi, adică. Aţi reuşit?
N-am reuşit să stau personal de vorbă cu ea. La ea se stătea la coadă ca la mausoleu la Lenin. Venea din toată Rusia foarte multă lume. Era o clădire imensă cu o curte interioară mare. Unde se făcea o coloană, să zic aşa, pe trei rânduri cât era curtea. Am ajuns în curte după trei zile de aşteptare. Am fost însă retras după ce-am observat că acolo erau şi băieţii lor cu ochi albaştri. Nu era ceva fix, nu era program. Am văzut-o aşa, să zicem la distanţă de vreo 10 metri. Un cetăţean de-acolo scăpase o cutie de chibrituri, omul a vrut să se aplece după ea, dar a făcut o grimasă de durere. Ea a văzut, a întins degetul şi... a venit cutia de chibrituri. Nu a fost ceva regizat, dar bineînţeles că era ceva de neuitat. Am mai stat încă o zi, două, n-a mai apărut. Nu am reuşit şi am venit acasă. Am venit, deja se stricase treaba, băieţii de la ochi albaştri începuseră să ne bage beţe în roate. Greşeala cred că a fost a armatei, că n-a colaborat cu Securitatea în domeniu. Sunt convins că din cauza aceasta a fost faultată armata. Povestea cu meditaţia care începuse la noi i-a deranjat.

Alt proces pentru meditaţie
În 1982, peste 250 de intelectuali au fost trimişi de Ceauşescu la „munca de jos“ (muncitori necalificaţi) pentru că participaseră la „Meditaţia transcendentală“ de la Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice Bucureşti. Unii dintre cei pedepsiţi şi chiar directorul ICPP făcuseră specializări şi studii de psihologie la Moscova. O afacere nelămurită în punctele esenţiale nici acum, pentru că experimentele fuseseră aprobate iniţial de înaltele foruri de partid. Aţi fost în legătură cu ei?
Nu, nici nu ni s-a spus că-i transcendentală. Se urmărea formarea unor deprinderi de concentrare în urma cărora să poţi asimila repede multe informaţii. A început cam prin 1973. Meditaţia transcendentală tot de la ruşi e venită, din câte ştiu.

Probabil că experimentaţi şi tehnici utile învăţării rapide de limbi străine de către trimişii în misiuni în străinătate.
Era util şi pentru învăţarea rapidă, şi pentru a-i determina pe cei care gândesc negativ să-şi schimbe ideile. Ca psihoterapie într-o vreme când nu se vorbea despre asta în România. Pe motivaţia stresului punem acum boli şi necazuri. O cauză care... nu există. Tatăl meu a făcut două războaie şi 20 de ani închisoare – deţinut politic, cuzist, a avut 17 copii. N-a fost stresat oare? Dar a trăit 98 de ani. Omul este stresat când nu-şi acceptă condiţia în care ajunge.

Cum anume s-a renunţat la grupurile acestea de oameni cu înzestrări speciale?
Am fost scoşi din armată, inclusiv degradaţi! Am avut şi un proces, în ’81, atunci s-a terminat cu procesul.

Cum s-a ajuns la proces?
Pur şi simplu ne-a arestat. Cine? Securitatea. Ne-au luat din spital, eu eram în secţia patologie. Cei cu „afacerea meditaţia transcendentală“ au intrat, săracii, după noi. Ne-au dus la Hotelul Majestic şi după aceea în arestul de la Inspectoratul General al Miliţiei, unde am stat 11 zile. La Tribunalul Militar ni s-a citit o sentinţă de grup.

Aţi fost anchetaţi?
Nimic. Sentinţa a fost în grup, degradare militară şi domiciliu forţat. Scurt! Am fost trimis la Spitalul
TBC din Zalău şi nu am avut voie să părăsesc localitatea. De 9 mai, de 23 august, 1 mai trebuia să mă duc la Miliţie! Când am ajuns în Zalău, Securitatea a ştiut. Primii oameni care m-au căutat şi ajutat au fost securiştii. Ei ştiau ce se întâmplase...

V-au devenit şi pacienţi?
Prietenii, neamurile lor la mine veneau. După ei... ceilalţi. Iar Spitalul
TBC s-a pus bine pe picioare. Am avut domiciliu forţat până în 1989... Dacă stau să mă gândesc la ce făceam noi, lucrurile de la ruşi au venit, dar în armată era un antisovietism foarte pronunţat.

Pregătiri de război psihologic
În anii ’70, războiul rece dintre superputerile militare URSS şi SUA duce, după cum mărturisesc personaje de înalt nivel din ambele tabere, la sondarea şi evaluarea tuturor potenţialităţilor. Cursa înarmărilor dintre marii coloşi declanşează şi pregătiri pentru un „război psihologic“, păstrate sub incidenţa aceloraşi interdicţii ca şi secretele de fabricaţie ale noilor arme de distrugere în masă. Cursa pentru această neobişnuită competiţie începuse datorită mărturisirilor făcute
CIA de un înalt ofiţer din serviciile speciale sovietice care „trecuse la inamic“. La Moscova, spunea printre altele acesta, funcţiona un Institut de Parapsihologie, unde cercetările ajunseseră atât de avansate, încât era posibilă uciderea prin forţa telepatiei, capabilă să frângă coloana vertebrală a unui adversar sau indezirabil. Să fi fost pretextul unor asemenea mărturisiri un mijloc de presiune pentru obţinerea de noi fonduri de cercetare de către anumite instituţii americane? Cert este că, în urma lor, la Universitatea Standford încep experimentele în domeniu şi antrenamentele telepatice pentru unii astronauţi americani. Oficial, Pentagonul a pus capăt acestui gen de cercetări în 1995. Pentru găsirea unor persoane dispărute sau unor ostateci fără adresă se recurge însă în continuare la persoane considerate a avea proprietăţi paranormale, multe secţii de poliţie din SUA şi Italia făcând apel la parapsihologi.
În ceea ce priveşte România, şeful secţiei psihologie militară, dr. Edmond Cracsner, ne-a declarat zilele acestea că nu are cunoştinţă de asemenea cercetări, pe care nici un document nu le menţionează.

Scandal de epocă
În 1978, în Filipine a avut loc celebrul meci dintre Anatol Karpov şi Oleg Korcinoi pentru desemnarea campionului mondial de şah. După numeroase partide care s-au prelungit pe parcursul a trei luni, câştigător a fost declarat Karpov. Korcinoi, care emigrase din URSS, a pus eşecul pe seama influenţelor telepatice ale enigmaticului doctor Zuchar, personaj cu proprietăţi paranormale din panoplia KGB-ului. Meciul a fost extrem de mediatizat şi din cauza altercaţiilor parapshihologice. Pentru a contracara influenţa lui Zuchar în sprijinul lui Korcinoi au fost aduşi doi ioghini locali.

Leacul lui Brejnev
În plină epocă a materialismului ştiinţific, L.I. Brejnev (foto) (1907-1982) recurgea pentru tratarea bolilor sale la Djuna. Ajuns numărul unu al Kremlinului la o vârstă destul de înaintată, „vindecătoarea“ i-a fost adusă dintr-un îndepărtat sat asiatic lui Brejnev de serviciile speciale. Despre proprietăţile sale paranormale se scria în acea vreme
şi în presa românească. Djuna „citeşte“ locul şi cauza suferinţei, alină durerea şi tratează boala prin atingerea mâinilor, care transmit fluxuri binefăcătoare de energie, şi mai ales învinge legea gravitaţiei cu forţa minţii, deplasând sau ridicând obiectele cu privirea.

Paranormalul şi parapsihologia
Conform dicţionarelor, termenul de paranormal se referă la ansamblul fenomenelor situate în afara explicaţiei legilor ştiinţifice. Paranormale sunt considerate percepţiile extrasenzoriale (telepatia, premoniţiile etc.), experienţele declarate de supravieţuitorii unor morţi clinice, psihokinezia (studiul punerii în mişcare a unor obiecte materiale prin forţa psihică), criptzoologia (studiul unor specii necunoscute) etc. Numite „fenomene psi“, acestea se află în atenţia studiului pluridisciplinar al parapsihologiei, care încearcă să le investigheze cu ajutorul metodelor experimentale.

 – preluare după www.jurnalul.ro –