Reprezentanţii unei alianţe formate din 29 de grupuri de producători de alimente, consumatori şi organizaţii de mediu au lansat în Italia, la 13.11.2007, o campanie naţională împotriva alimentelor modificate genetic. Peste trei milioane de italieni au semnat o petiţie prin care cer ca Italia să interzică toate alimentele modificate genetic.

Datorită războiului, în anul 1939 inginerul Marcel Violet părăsea Parisul. El s-a stabilit undeva la ţară, deşi locuise doar la oraş. Spiritul său de inginer a observat că, după ploile cu descărcări electrice, vegetaţia creştea foarte rapid. I s-a părut curios acest lucru. A mai observat că animalele de la fermă sunt atrase de această apă pe care o preferă în locul apei obişnuite din adăpători.
Făcând aceaste observaţii, el a făcut următoarele experimente. Pentru a obţine apă chimic pură, a fabricat câţiva litri de apă sintetică condensând într-o spirală răcită gazele de ardere ale unei flăcări de hidrogen. A pus apa obţinută într-un cristalizator şi a depus acolo un mormoloc de broască. Acesta a murit imediat. A agitat vasul pentru oxigenare şi a depus un al doilea mormoloc. A murit şi acesta. Văzând rezultatele, a mers mai departe. A pus apa într-un balon de sticlă pe care l-a sigilat la gură prin topirea sticlei şi l-a pus pe balconul său. Era vară şi frumos. O lună mai târziu a deschis balonul şi a repetat experienţa. Mormolocul a devenit mai vioi chiar. Apa moartă devenise vie. Ce s-a petrecut? Apa din punct de vedere chimic a rămas aceeaşi !

Academia Română despre proiectul minier Roşia Montană. În ultimul timp, mass-media sînt invadate de reclame care afirmă ca un oarecare Gabriel are soluţii pentru rezolvarea poluării istorice de la Roşia Montană, promiţând şi mari foloase din exploatarea aurului care acum zace sub pământ. Aceste reclame încearcă să convingă opinia publică despre beneficiile pe care le-ar aduce exploatarea aurului preconizată la Roşia Montană.

Este deja destul de evident ca pasapoartele biometrice cu cip RFID reprezinta un pas important catre dictatura globala a fiarei (noua ordine mondiala ?).
Cartile de identitate biometrice il reprezinta pe al doilea. Unii deputati mai "avantgardisti" au formulat deja ideea ca aceste carti de identitate (prevazute a se emite din 2011) ar fi de folos si pentru obtinerea rapida a creditelor.
Deja pe alte meleaguri se renunta din ce in ce mai mult la banii "cash" si se plateste numai cu cardul. Se pune problema in SUA, Japonia si unele tari din vestul UE sa se emita un card universal care sa fie si ID (carte de identitate), permis de conducere, card de sanatate, card bancar, cheie pentru casa si masina etc.
Ultimul pas, cel decisiv, implica renuntarea si la aceste carduri universale (ce se pot pierde) si inlocuirea lor cu implanturi RFID (pe mana dreapta sau pe frunte ?). Aceste implanturi sunt deja utilizate ca dispozitive de localizare a persoanelor (Personal Locating Device) sau de acces in arii restrictionate.
Tehnologia exista deja pentru a se implini profetia apocaliptica:
"13.16. Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei
bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna
semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte.
13.17. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce
are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei.
13.18. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul
fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si
sase."
Urmeaza deci inlocuirea totala a banilor de hartie/metal cu cifrele stocate in baze de date bancare. Numarul fiarei, 666, este deja prezent in codul de bare (standard EAN-13) de pe marea majoritate a produselor comercializate.

Alexis Carrel, autorul studiului despre rugăciune pe care vi-l prezentăm mai jos, a scris în anul 1940, în limba engleză, un articol despre puterea rugăciunii. Acest articol era destinat magazinului american Reader's Digest. El a fost publicat la începutul anului 1941, după ce fusese prescurtat şi adaptat de către unul dintre editori. Apoi articolul a fost tradus în limba franceză, probabil în Elveţia, şi a apărut în „Journal de Geneve“. Mai târziu, publicaţia franceză „La Semaine Religieuse“ l-a inserat şi ea în paginile sale. Abia atunci, autorul a luat cunoştinţă de această traducere. Fiind nemulţumit de calitatea ei, a hotărît să scrie un nou eseu asupra Rugăciunii.