Marea curatenie
Evaluare utilizator: / 22
Cel mai slabCel mai bun 

Isabel Iacob

– traducere şi adaptare după blogul* http://raffa.over-blog.com

Începem cu acest articol o serie de texte dedicate produselor de întreţinere şi curăţenie. Vom aborda totul dintr-o perspectivă ecologică. Debutăm cu tema produselor menajere. Vom oferi, mai întâi, câteva reţete traduse din inspirata lucrare intitulată «Marea Curăţenie». Vor urma alte articole, în cadrul aceleiaşi teme, care vor atrage atenţia asupra compoziţiei acestor produse, asupra gradului lor de poluare, asupra riscurilor pentru sănătatea noastră, asupra legislaţiei europene şi americane în domeniu. Am dori ca la sfârşitul acestei serii, consumatorul să ştie să „descifreze“ etichetele codificate ale produselor, ca să poată decide cumpărarea unui produs sau a altuia în cunoştinţă de cauză, iar nu pentru că cedează cântecului ademenitor, insinuant şi extrem de interesat al „sirenelor“ publicităţii. De asemenea, vom urmări să ajutăm cititorul doritor să-şi fabrice singur, în casă, unele produse, realizând astfel performanţa de a face unele economii pentru buzunarul său şi de a-şi proteja sănătatea proprie, a familiei şi, nu în ultimul rând, pe cea a mediului. Pentru aceasta, trebuie doar să recitească şi să testeze personal reţetele din acest prim articol, care deschide seria.

Citeşte mai mult... [Marea curatenie]
 


Articole similare

Vizitatori online

Avem 10 vizitatori online
Aloe Vera Gel de la Forever Living Products
Olimpiq StemXCell - stimulator si protector al celulelor stem adulte - Magazinul Vita Crystal
Cabinet psihologic
Chiropraxie, osteopraxie si masaj terapeutic
 Magazin Online Vita Crystal - Flavin7, Flavonoide naturale din fructe
 Vindeca-te cu ajutorul plantelor:  Fundamentele medicinei naturale, partea a II-a - Vindecarea sufletului si a trupului prin plante - Fitoterapia psihocauzala, Autor: Dr. Dorin Dragos