
| Procesele cauzate de iaurturile Activia au obligat Danone sa plateasca 35 milioane de dolari |
|
Presa americană a relatat pe larg, în ultima perioadă, controversa privind existenţa sau inexistenţa beneficiilor în urma consumului de iaurturi îmbogăţite cu probiotice. Probioticele sunt microorganisme vii, care ar putea să aibă un aport la starea de sănătate dacă ar fi consumate îndeajuns, spun unii specialişti în alimentaţie. Trebuie văzut care dintre ei... O privire peste studiile publicate în ultimii ani de cercetători independenţi din străinătate arată că, de fapt, nu poate fi demonstrat că prezenţa probioticelor – precum L. cassei imunitas ori Bifidus regularis – în alimentele produse industrial ar avea asupra consumatorilor efectele anunţate în reclame. Cu alte cuvinte, în ciuda textelor publicitare care pretind că "s-a dovedit clinic", nu este deloc clar şi dovedit că iaurtul cu probiotice întăreşte sistemul imunitar ori ajută tranzitul intestinal. Chiar un raport de anul trecut condus de Academia Americană de Microbiologie – susţinut financiar şi de Danone – arăta negru pe alb: "Până acum, nu există nici o dovadă clară că este benefică modificarea mediului microbiotic la o persoană sănătoasă. (...) Eficienţa tratamentelor probiotice încă nu a fost determinată". Şi Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC) a avertizat, în mai multe rânduri, că "produsele lactate probiotice nu sunt întotdeauna atât de bune pe cât li se face reclamă", ba chiar pot face rău pentru că nici un studiu nu a stabilit cantitatea necesară pentru ca efectele să fie pozitive. Controversa despre eventualele beneficii ale lactatelor probiotice a luat din nou amploare în presa din Statele Unite, după ce, la începutul acestei săptămâni, liderul mondial pe piaţa iaurturilor, Danone Group, a plătit bani grei pentru a evita nişte procese şi a hotărât completarea etichetelor pentru aceste produse cu informaţii suplimentare. Dannon Company Inc., parte a grupului Danone, a căzut la înţelegere, pentru 35 de milioane de dolari, cu mai multe persoane care dăduseră compania în judecată, nemulţumiţi că iaurturile probiotice nu au avut efectul anunţat în reclame, anume acela de a regla digestia şi a stimula sistemul imunitar. Conform televiziunii ABC News, este vorba despre zeci de mii de clienţi nemulţumiţi. Reprezentanţii companiei au reacţionat, citaţi tot de ABC News: "Dannon îşi menţine cu mândrie afirmaţiile despre produsele sale şi studiile clinice care le susţin. Toate afirmaţiile despre Activia şi DanActive sunt total susţinute de cercetări ştiinţifice şi respectă toate legile şi cerinţele". Revista ştiinţifică britanică Drug and Therapeutics Bulletin a analizat încă din 2005, cu propriii specialişti, dacă iaurturile cu probiotice ajută cu adevărat organismul şi a ajuns la concluzia că nu există dovezi suficiente în acest sens. Anul trecut, 12 experţi s-au adunat la Yale, SUA pentru un workshop, a cărui concluzie a fost că unele "bacterii bune" pot ameliora stările diareice ori reduce senzaţia de colon iritabil. În rezultatele studiului, publicate în iulie 2008 în The Journal of Clinical Gastroenterology, se arată totuşi că sunt necesare investigaţii care să facă demonstraţia fără dubiu a afirmaţiilor pompoase din reclame. Bunul simţ ar cere ca abia după dovedirea în afara oricărui dubiu a acestor efecte, ele să poată fi trâmbiţate şi aduse la cunoştinţa publicului, altfel totul nefiind decât propagandă comercială. articol preluat după România Liberă |
Add your comment
|
|
Mai ţineţi minte când s-a descoperit Dioxină în iaurturile Danone, prin 2007? Povestea a murit după nişte amenzi, iar Teo Trandafir a fost angajată să spele imaginea companiei, populând prime-time-ul cu spoturi dulcege şi flu-flu despre ce curat, proaspăt şi frumos mirositor este în fabricile Danone. Iată că de curând, beneficiile pe care producătorii le atribuie în reclame diverselor ingrediente aşa-zis probiotice din iaurturi sunt discreditate, scrie presa din SUA. Motivele ar fi două: un nou studiu ştiinţific pune sub semnul întrebării afirmaţiile pline de curaj ale producătorilor privind beneficiul probioticelor, iar compania Danone a plătit 35 milioane de dolari ca să evite procesele intentate de mai multe persoane din SUA care acuzau reclama falsă la iaurturile-minune. Danone este lider mondial pe piaţa iaurturilor, este lider şi în România, cu o cotă de piaţă de circa 64% pe acest segment.



