Plantă originară din Asia, cunoscută încă din Antichitate, ghimbirul (Zingiber officinale) ocupă un loc de vază în farmacopeea orientală. Rădăcina de ghimbir este folosită, de regulă, ca un excelent remediu pentru durerile de stomac şi uşurarea digestiei. În caz de greaţă, se ţine în gură, sub limbă, o bucăţică de rădăcină de ghimbir. Senzaţia de greaţă şi vomă va dispare imediat. Un astfel de remediu nu ar trebui să lipsească din casa nimănui.
|
|
Citeşte mai mult... [Ghimbirul usureaza digestia si alunga greata]
|
|
Apa săracă în deuteriu a fost inventată de români şi premiată în străinătate. Un doctor din Timişoara o foloseşte pentru bolnavii de cancer, dublându-le durata de viaţă. NASA a vrut-o ca să o ia pe Marte. O jumătate de litru costă 15 RON şi nu e medicament. Se cumpără mai mult online.
|
|
Citeşte mai mult... [Apa vie romaneasca, un adjuvant-miracol in terapia cancerului]
|
|
Vă prezentăm mai jos două puncte de vedere diametral opuse asupra substanţei toxice INITIUM, pentru care în România s-au dat aprobările necesare folosirii în agricultură la culturile de struguri, cartofi, castraveţi, roşii şi ceapă.
|
|
Citeşte mai mult... [Institutul de Sanatate Publica a dat avizul pentru otrava Initium desi s-au facut teste doar pe sobolani]
|
|
Dragobete, numit şi Cap de Primăvară, este sărbătorit în România în funcţie de zona etnografică, într-una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie, data generică fiind 24 februarie. După legendă, el este fiul Babei Dochia şi reprezintă simbolic, în opoziţie cu aceasta, principiul masculin, pozitiv. Dragobetele, purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii, are atribuţii care corespund cu cele ale zeului dragostei la romani, Cupidon. El este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile. De aceea, fetele şi băieţii aşteptau cu nerăbdarea şi sărbătoreau Dragobetelui pentru a fi şi ei îndrăgostiţi tot anul. În această zi, considerată, local, prima zi de primăvară, fetele şi băieţii se adunau în grupuri şi ieşeau hăulind şi chiuind în câmp, de unde adunau viorele şi tămâioare. La Sânziene culegeau alte două flori, roji (un fel de trandafir sălbatic) şi oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor şi tămâioarelor, le tăceau buchete şi le slobozeau pe apă. Tradiţia susţine că împreunarea florilor surori, vitregite de natură să nu se întâlnească niciodată, echivala cu o faptă bună, reprezentând jumătate de sărindar („Şezătoarea“, XII, 1904).
|
|
Citeşte mai mult... [Dragobete, fiul Dochiei, zeu al dragostei pe plaiurile romanesti]
|
|
„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se găteasca de pedeapsă.“ Părintele Arsenie Boca
Iată că pe zi ce trece proorociile Părintelui Arsenie Boca se împlinesc într-un mod din ce în ce mai vizibil. Părintele Arsenie Boca este unul dintre puţinii părinţi înduhovniciţi care a primit acest dar de a profeţi (şi nu numai) despre evenimentele care vor avea loc în România. După cum spunea un alt mare duhovnic al neamului românesc, Părintele Arsenie Papacioc; „acest popor va avea un rol important în istoria omenirii“.
|
|
Citeşte mai mult... [Profetii ale Parintelui Arsenie Boca despre Romania]
|
Despre isihasm (Jean-Yves Leloup, Écrits sur l'hésychasme, Albin Michel, Paris, 1990)
Părintele Serafim, un autentic avva athonit, este un personaj enigmatic. Chipul său, aşa cum e înfăţişat în cartea ce ne-a servit drept sursă pentru selecţia textelor, este parcă desprins dintr-un Pateric: „Părintele Serafim vieţuia într-un schit aflat nu prea departe de mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon, cum îi spun grecii). Monahii care nevoiau alături de el aveau, în ceea ce-l priveşte, păreri diferite. Câţiva îl acuzau că levitează, alţii îl considerau un ţăran incult, alţii ziceau că e un adevărat stareţ inspirat de Duhul Sfânt, în măsură să dea sfaturi ziditoare, dar şi să citească în adâncul inimilor. Când ajungeai la poarta schitului său, Părintele Serafim avea obiceiul să te privească din cap până-n picioare, vreme de cinci minute, fără să-ţi adreseze nici cel mai neînsemnat cuvânt. Cei care nu dădeau bir cu fugiţii după această cercetare amănunţită, puteau auzi cuvântul aspru şi pătrunzător al monahului: „În tine, El n-a intrat mai jos de bărbie“; „Pe la tine nici măcar n-a trecut…s-o lăsăm baltă“; „La tine…oh, ce minune… a coborât până la genunchi“. Fireşte, el vorbea despre Duhul Sfânt şi despre pogorârea lui mai mult sau mai puţin profundă în om. El judeca sfinţenia unui om după puterea acestuia de a întrupa Duhul. Omul desăvârşit, omul transfigurat era pentru el fiinţa care ajunsese să fie pe de-a-ntregul să fie locuită de Prezenţa Duhului Sfânt, din creştet până în tălpi. „Însă asta – spunea părintele Serafim - n-am văzut decât o singură dată în viaţă, la stareţul Siluan. Acela era cu adevărat un om al lui Dumnezeu, plin de smerenie şi de măreţie.“
|
|
Citeşte mai mult... [Despre isihasm]
|
|
|